România pare bântuită de pericolul gazelor! După tragedia din Rahova, unde o explozie a distrus un bloc întreg, și în timp ce zeci de familii din Onești tremură de frig din cauza sistării alimentării cu gaze, o nouă dramă a zguduit sâmbătă seara municipiul Dej. O explozie urmată de incendiu a spulberat o locuință, iar un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost găsit fără viață sub dărâmături.
O explozie urmată de incendiu s-a produs, sâmbătă seara, pe strada Mihai Viteazu din municipiul Dej. Din primele informaţii, un bărbat nu a reuşit să părăsească singur locuinţa şi a fost prins sub dărâmături, ulterior fiind declarat decesul acestuia, relatează observatornews.ro.
Potrivit ISU Cluj, o persoană nu a reuşit să iasă singură afară, fiind trimise la faţa locului trei autospeciale de stingere, containerul multirisc, două ambulanţe SMURD şi un echipaj SAJ cu medic.
În urma misiunii de căutare-salvare, pompierii au găsit sub dărâmături un bărbat care nu prezenta semne vitale, fiind predat echipajului SAJ. În continuare pompierii efectuează căutări, pentru a se asigura că nu există şi alte victime, casa fiind compromisă în totalitate.
Din păcate, a fost declarat decesul bărbatului de aproximativ 50 de ani. Nu au fost identificate alte victime sub dărâmături. (foto: observatornews.ro)











