În cursul zilei de marți, 30 martie a.c., Ocolului Silvic Privat Oituz a semnalat faptul că în sat Ferăstrău, comuna Oituz, în dreptul mănăstirii Codreanu, a fost descoperit un element de muniție rămasă neexplodată provenit din timpul Primului Război Mondial.

La sosirea pompierilor pirotehnicieni din cadrul ISUJ Bacău, s-a constatat faptul că muniția prezintă risc crescut la manipulare și transport, neexistând posibilitatea ca aceasta să fie ridicată în condiții de siguranță. Astfel, a fost luată decizia ca acest element de muniție să fie neutralizat pe locul descoperirii în cel mai scurt timp posibil, întrucât acesta constituia un adevărat pericol pentru populația din zonă.

Muniția a fost neutralizată ulterior prin explozie controlată, cu sprijinul reprezentanților inspectoratelor județene de poliție și jandarmi al județului Bacău, primăriei comunei Oituz și a Ocolului Silvic Privat Oituz.

Mulțumim pe această cale tuturor factorilor implicați în această misiune dificilă, fără de care aceasta nu ar fi fost un real succes.

De asemenea, mulțumim pentru curajul și întreaga responsabilitate de care s-a dat dovadă și pentru înștiințarea imediată a tuturor instituțiilor competente.

Nu uitați!

Aceste muniții rămase neexplodate încă pot face victime!

Rămâneți în siguranță!

Nu le atingeți și anunțați-ne în cel mai scurt timp posibil atunci când le descoperiți!