O mamaie din Buhuși care ieșise cu narcise la vânzare doar-doar o reuși să strângă un bănuț din care să-și ia cele de trebuință pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului a avut mare noroc cu un polițist de la ordine publică ce se afla în serviciu de patrulare.
Agentul Alexandru Alban (27 de ani) s-a oprit în dreptul femeii și i-a cerut un buchet de flori, iar ceea ce a urmat a lăsat-o mută de uimire pe bunicuță. În schimbul buchețelului, polițistul i-a oferit femeii nu mai puțin de 200 de lei.
Gestul frumos al polițistului buhușean nu a trecut neobservat și a fost făcut public pe Facebook însoțit de următorul mesaj: “Un buchet de flori de 200 de lei de la o bătrână care avea mai multă nevoie de acei bani! El (n.r. – polițistul) nu ar fi vrut să apară în poză și sper că nu mă va reclama pe Legea 190/2018. Bravo, Alexandru Alban!”
Internauții au apreciat și ei gestul polițistului. Câteva exemple: “Un exemplu de urmat, felicitări!”
“Felicitări! Așa se face! Gesturi de omenie și respect față de cei bătrâni.”
“Felicitări, l-am văzut când mergea spre bătrânică, în zona gării, și credeam că o va amenda, dar apoi am observat că voia doar să cumpere.”











