La data de 31 august a.c, în jurul orei 21.30, polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 41 de ani, din comuna Odobeşti, despre faptul că fostul soţ ar fi pătruns în curtea şi locuinţa acesteia unde ar fi provocat scandal şi ar fi ameninţat-o, încălcând astfel măsurile stabilite prin ordinul de protecţie emis la aceeași dată, de Judecătoria Bacău, prin care s-a dispus, ca pe o perioadă de 6 luni, să păstreze o distanţă de 50 de metri faţă de locuinţa sa.
În urma deplasării la faţa locului, bărbatul a fost identificat în locuinţa femeii, încălcând astfel măsurile stabilite prin ordinul de protecţie.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi ameninţare. Totodată, a fost luată măsura reţinerii bărbatului pe o perioadă de 24 ore. (sursa:IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)













