Mai mulți polițiști din cadrul Poliției Municipiului Onești și a Serviciului de Investigații Criminale, luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmi au descins, miercuri dimineață, în patru locuințe din cătunul Conți, de lângă Onești, la persoane bănuite de comiterea mai multor furturi.

Doi minori, de 15 și 16 ani, sunt cercetați pentru furt.

“În data de 26 februarie a.c. polițiștii oneșteni au efectuat 4 percheziții domiciliare în baza autorizațiilor emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești. Politiștii au identificat și ridicat mai multe bunuri susceptibile a proveni din infracțiuni de furt. În cauză se continuă cercetările cu privire la doi minori de 15 și 16 ani, bănuiți de comiterea faptelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Cătunul Conți de lângă Onești aparține de comuna Buciumi este locuit în majoritate de cetățeni de etnie romă. (foto: imagine ilustrativă)