La data de 8 mai a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Sascut au desfăşurat activităţi de investigare în cazul unui furt în care persoane necunoscute ar fi sustars bunuri din garajul unui localnic de 80 de ani.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, un bărbat de 45 de ani, împreună cu fiul său de 11 ani, în noaptea de 07/08 mai a.c., ar fi pătruns, fără drept, în garajul bătrânului, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de 2.300 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti în totalitate. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)