La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 13.30, poliţiştii Postului de Poliţie Livezi şi Sănduleni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un localnic de 46 ani, taie arbori, fără drept, din punctul denumit popular “Filipea”, situat pe raza comunei Livezi.

Din verificări a rezultat că bărbatul în cauză a tăiat, fără drept, un număr de 56 arbori de esenţă salcâm, cu un volum total de 0,140 mc, în valoare de 382,51 lei, de pe o proprietate privată.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 107, alin. 1 din Legea nr. 46 din 2008, respectiv tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate. (sursa: IPJ Bacău)