ALERTĂ! Porcii UCIȘI din dispoziția DSVSA Bacău au fost depistați la doi pași de ONEȘTI și proveneau dintr-o zonă afectată de PESTA PORCINĂ AFRICANĂ!

0
1589

La data de 13 decembrie, poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat pe raza comunei Buciumi, un tânăr de 24 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta  cu o autoutilitară 3 porcine fără documente sanitar- veterinare prevăzute de legislaţia în vigoare.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar cele 3 porcine, în greutate de aproximativ 150 de kg fiecare, au fost ridicate de reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare care au luat măsura sacrificării acestora într-un abator autorizat (detalii AICI). (sursa: IPJ Bacău)

Cei trei porci proveneau dintr-o zonă unde s-a confirmat un focar de pestă porcină africană, în localitatea Lespezi, comuna Homocea.

Potrivit hotnews.ro, cifrele pestei porcine la acest moment sunt următoarele: 1.136 de focare în 296 de localități din 18 județe. Până acum, au fost sacrificate 364.000 de animale.