Galaţi este primul judeţ care intră de luni noaptea sub incidenţa codului roşu de ploi torenţiale, până luni dimineaţă la ora 09.00. Apa se va aduna în cantităţi semnificative într-un timp scurt.
Avertizarea Cod Roșu este valabilă luni, între orele 00.00 și 09.00.
„În județul Galați va ploua torențial și abundent. Cantitățile de apă vor fi în timp scurt de 40…50 l/mp, iar în partea de centru și de vest a județului, cu o probabilitate mare, de 80…100 l/mp”, anunță meteorologii.
Totodată, ANM a emis o avertizare Cod portocaliu, valabilă până luni, la ora 10.00. Potrivit acesteia, în Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei, estul și sudul Transilvaniei, zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și local peste 80…100 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.
De asemenea, potrivit altei avertizări, de Cod galben, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și local în Transilvania vor până luni, la ora 10.00, fi averse, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h. În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h.











