Accident sau SINUCIDERE? O femeie din ONEȘTI A MURIT după ce a căzut în gol de la etajul patru al unui bloc de pe strada Mercur!

0
13726

Femeia, în vârstă de 38 de ani, a căzut în gol de la fereastra locuinței în care locuia, situată la etajul 4 al blocului cu numărul 13 de pe strada Mercur, în această dimineață (n.r. – marți, 19 iunie), în jurul orei 08.30.

Trupul femeii a fost găsit fără suflare și a fost ridicat și transportat la morga spitalului din Onești. Polițiștii criminaliști au deschis o anchetă pentru a stabili dacă este vorba despre o sinucidere sau de un accident nefericit. Ipoteza crimei se exclude, deoarece femeia era singură în apartament când s-a petrecut tragedia.

“La ora 08.30, s-a primit o sesizare prin intermediul serviciului unic de urgență <112> prin care am fost informați cu privire la faptul că o femeie s-ar fi aruncat de la fereastra locuinței în care domicilia. La fața locului a fost găsit cadavrul unei femei în vârstă de 38 de ani, care a fost ridicat și transportat la morga Spitalului Onești, în vederea efectuării necropsiei. Nu există suspiciuni în privința decesului, întrucât femeia se afla singură în locuință, iar ușa de acces era încuiată pe interior. Polițiștii criminaliști au deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment”, ne-a declarat agent șef adjunct Cătălina Crețu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Bacău (Foto: arhivă)