Trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs pe DN11 Onești – Târgu Secuiesc, pe raza comunei Bogdănești, după ce două autovehicule s-au izbit.
„În cursul zilei de ieri, 23 iulie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Bogdănești, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unui accident rutier.
De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești și două ambulanțe SAJ.
Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat faptul că, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte pasageri. Toți ocupanții celor două autovehicule s-au evacuat, până la sosirea forțelor de intervenție.
În urma accidentului, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, acestea fiind transportate la Spitalul Municipal Onești, de către ambulanțele SMURD și SAJ.
Echipajul I.S.U. a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor care se impuneau la locul evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Altfel, în acest sfârșit de săptămână, pompierii băcăuani au răspuns unui număr de 73 solicitări primite în dispeceratul integrat ISU-SAJ. Astfel, în intervalul 21-24 iulie a.c., pompierii militari au intervenit în 32 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, în patru misiuni pentru asistența persoanelor, într-o misiune pentru salvarea animalelor, au lichidat opt incendii și au gestionat alte 25 de intervenții în sprijinul comunităților. (foto: imagine ilustrativă)