Guvernul japonez a aprobat un pachet legislativ care le va permite muncitorilor străini să vină în număr cât mai mare, într-o mişcare gândită în încercarea de a evita criza din piaţă care ţine pe loc economia niponă, scrie zf.ro.

Aceste eforturi însă ar putea să nu se dovedească destul de eficiente încât să domolească criza de personal din piaţa muncii, mai scrie sursa citată.

“Începând din luna aprilie a anului viitor, a treia cea mai mare economie din lume le va permite muncitorilor necalificaţi să lucreze în 14 sectoare precum cel de construcţii sau îngrijire pentru bătrâni, cu permise de muncă de până la cinci ani.

Muncitorii calificaţi vor putea să migreze cu întreaga familie şi să rămână în Japonia pe termen nelimitat.

Cabinetul premierului Shinzo Abe a aprobat pentru prima dată aceste legi luna trecută.

În prezent, muncitorii necalificaţi sunt acceptaţi în Japonia doar prin programele interne de training ale companiilor multinaţionale. În acelaşi timp, străinii care deţin cunoştinţe specializate dar nu aplică pentru rezidenţă permanentă, pot trăi în ţară doar pentru o perioadă limitată de timp fără familia lor”, mai notează sursa citată.