Legislația privind Inspecțiile Tehnice Periodice (ITP) pentru autovehicule s-a schimbat de la 1 ianuarie 2018, astfel încât pentru mașinile mai vechi de 12 ani este nevoie anual de ITP. În acest context, deschiderea unei noi stații ITP la Onești vine numai bine pentru șoferii grăbiți, care vor să scape rapid de procedura de verificare a mașinii, care îi dă dreptul să circule pe drumurile publice.

O stație ITP modernă s-a deschis de curând pe strada Calea Bacăului din Onești, față în față cu Oborul Săptămânal. Stația ITP este lipită de service-ul auto EXPERT AUTO, fiind parte a aceluiași proiect.

Tipurile de autovehicule care vor putea efectua ITP-ul la stația EXPERT AUTO sunt:

  • autoturisme
  • microbuze
  • autorulote
  • automobile utilitare mixte, specializate, cu masa totală maximă autorizată până la 3,5 tone, inclusiv.

“Este o investiție mare, ne-am dorit o stație modernă, pentru a oferi servicii la standarde înalte. Tocmai de aceea în aceeași locație am deschis și un service auto.

Pentru funcționarea unei stații ITP, trebuie respectate anumite exigențe impuse de Registrul Auto Român. Stația este construită după normele RNPR 1. Am achiziționat standuri de frânare cu role, aparate de reglat faruri, analizoare de gaz pentru autovehiculele cu benzină și GPL, iar pentru motorină opacimetru”, ne-a declarat administratorul societății, Ionuț Popa.

Programul de funcționare al stației ITP EXPERT AUTO este de luni până vineri între orele 09.00-17.00, iar sâmbăta între orele 09.00-12.00, iar programările se fac direct la punctul de lucru sau la numărul de telefon 0760.600.008.