Acasă Actualitate O nouă metodă de ÎNȘELĂTORIE prin SMS. AVERTISMENTUL Poliției Române

O nouă metodă de ÎNȘELĂTORIE prin SMS. AVERTISMENTUL Poliției Române

 

A apărut o nouă metodă de tâlhărie, de data aceasta prin SMS. Oamenii primesc mesaje că pachetul este pe drum şi sunt puşi să urmărească un link. Poliția Română avertizează asupra pericolului. Cei care dau click pe link-ul respectiv riscă să își infecteze telefonul.

“Nu accesați link-uri primite prin SMS, din surse necunoscute!

Mai multe persoane au primit mesaje SMS, de pe diverse numere de telefon (naționale sau internaționale), cu textul „Pachetul dvs. este în drum, urmăriți-l aici”, urmat de un link.

Accesând link-ul se deschide un site fals, al unui operator internațional de curierat, care solicită descărcarea unei aplicații.

În urma instalării aplicației, există posibilitatea ca telefonul să fie infectat cu malware”, transmit polițiștii. (foto: imagine ilustrativă)