Trofeul Valea Uzului punctează ca și etapă a 5-a din Campionatul Național de Viteză în Coastă coeficient 1 și va avea loc în weekendul 22-23 iulie 2022 la Dărmănești, în organizarea ACS Rally Spirit în parteneriat cu Primăria orașului Dărmăneștim relatează fanrally.ro. Weekend-ul trecut, în comuna Gura Văii, lângă Onești, s-a desfășurat o competiție de off-road. 

Competiția a ajuns în acest an la cea de-a treia ediție, astfel că se bucură de un număr de 37 de piloți la start din ambele eșaloane de viteză în coastă.

Nume importante se numără pe această listă, câștigătorul rundelor de la Rânca și Reșița vine pentru o nouă victorie cu al sau model bipost NORMA M20F, fiind vorba despre Emil Ghinea. Octavian Ciovică ajunge și el la Dărmănești pentru a-și trece în cont o nouă victorie, acesta luând startul pe același Radical SR8.

O surpriză placută de pe listă este campionul național en-titre din cadrul Campionatului Național de Super Rally, Jerome France, care aduce modelul NOVA NP03 în naționalul de Viteză în Coastă pentru prima dată. Andrei Mitrașcă aduce și el modelul Dacia Logan STCC la Dărmănești pentru a încanta ochii spectatorilor de pe margine.

La startul etapei acestei ediții, se vor afla la start și un număr de trei prezențe feminine, acestea fiind înscrise la grupa 7B după cum urmează:  Alexandra Teslovan va lua startul pe modelul Renault Twingo, Silvia Saraholu va alerga cu un model Renault Megane Coupe, iar Adriana Stoica va alerga pe o Dacia Logan.

Desfășurarea etapei Trofeul Valea Uzului se întinde pe parcursul a două zile, două manșe de recunoașteri în prima zi,  urmând ca cele două manșe de concurs să se desfășoare sâmbătă, de la ora 14:00. (foto: Dan Ștefan)