Acasă Actualitate O mare bucurie pentru credincioșii din Onești: Brâul Maicii Domnului ajunge în...

O mare bucurie pentru credincioșii din Onești: Brâul Maicii Domnului ajunge în oraș

 

O veste importantă pentru credincioșii din Onești: Brâul Maicii Domnului va ajunge marți, 8 septembrie, la Parohia „Sfinții Împărați”. Odoarul va putea fi cinstit de credincioși între orele 14.30 și 17.30.

Parohia „Sfinții Împărați” din Onești îi invită pe credincioși la un moment de rugăciune și evlavie. Brâul Maicii Domnului, adus de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, va ajunge în oraș marți, 8 septembrie, iar cei care doresc se vor putea închina în fața acestui odor considerat de mare preț în tradiția Bisericii.

„Anunț important pentru credincioși: Brâul Maicii Domnului ajunge în Onești!

Avem bucuria de a vă anunța o mare binecuvântare pentru comunitatea noastră. Brâul Maicii Domnului, unul dintre cele mai prețuite odoare ale lumii creștine, va fi adus de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia în orașul nostru.

Parohia “Sfinții Împărați” Onești

Marți, 8 septembrie 2026

Între orele 14.30-17.30

Conform tradiției Bisericii, Brâul a fost țesut de Fecioara Maria din păr de cămilă. Acesta este recunoscut pentru puterea sa tămăduitoare. Sinaxarului zilei de 31 august menționează că cinstitul Brâu a fost mutat din Ierusalim în Constantinopol în timpul împăratului Arcadie (395-408), fiul lui Teodosie cel Mare. Sfântul Brâu a fost așezat atunci într-o raclă.

În a doua parte a secolului al XII-lea, Sfântul Brâu a fost tăiat în fragmente, iar acestea au fost dăruite mai multor biserici din Constantinopol. Cea mai mare parte din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului avea să ajungă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos.

În anul 1522, Mănăstirea Vatoped a dăruit două bucăți din Brâul Maicii Domnului Mănăstirii Kato Xenia, în timpul unei mari epidemii de ciumă. Imediat după aducerea cinstitului Brâu, oamenii s-au însănătoșit. Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia a fost adus, de-a lungul timpului, spre închinare de numeroase ori în diverse locuri din țara noastră, iar acum va ajunge și în orașul nostru.

Vă așteptăm cu multă bucurie și evlavie să ne rugăm împreună în fața acestui odor de mare preț!”, au transmis reprezentaţii Parohiei „Sfinţii Împăraţi”.