Acasă Actualitate O judecătoare de la Judecătoria Oneşti a fost DATĂ AFARĂ DIN SISTEM. DE...

O judecătoare de la Judecătoria Oneşti a fost DATĂ AFARĂ DIN SISTEM. DE CE s-a luat această măsură

Judecătoarea Iulia-Mihaela Scurtu, de la Judecătoria Onești, a fost dată afară din sistem. Sancțiunea a fost dispusă pentru presupusa comitere de către Scurtu a trei abateri disciplinare: atitudini nedemne, nerespectarea dispozițiilor șefului instanței și exercitarea funcției cu gravă neglijență, scrie luju.ro.

Judecătorii din CSM au decis miercuri, 14 iunie 2023, în unanimitate, să o excludă din sistem pe judecătoarea Iulia-Mihaela Scurtu, pentru presupusa comitere a trei abateri disciplinare.

Este vorba despre:

– “atitudinile nedemne în timpul serviciului față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, jusțitiabili ori reprezentanții altor institutii” (art. 271 lit b) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor);

– “nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente” (art. 271 lit. l) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor);

– “exercitarea funcției cu gravă neglijență” (art.271 lit. s) teza a II-a din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor).

Hotărârea Secției pentru judecători a CSM în materie disciplinară poate fi atacată de judecătoarea Iulia-Mihaela Scurtu cu recurs la Completul de 5 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prezentam minuta hotărârii Secției pentru judecători a CSM de joi, 14 iunie 2023 (dosar 2/J/2023):

“Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulata de parata judecator Scurtu Iulia Mihaela, ca neintemeiata.

Admite actiunea disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva paratei Scurtu Iulia Mihaela-judecator in cadrul Judecatoriei Husi (in prezent judecator in cadrul Judecatoriei Onesti). In baza art.273 alin.(1) lit.f) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor aplica doamnei Scurtu Iulia Mihaela-judecator in cadrul Judecatoriei Husi (in prezent judecator in cadrul Judecatoriei Onesti), sanctiunea disciplinara constand in ‘excluderea din magistratura’ pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art.271 lit.b), art.271 lit.l) si art.271 lit. s) teza a II a raportat la art.272 alin.(2) si (3) din acelasi act normativ.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Pusa la dispozitia partilor prin intermediul Grefei, astazi 14.06.2023”. (foto: arhivă)