Un incendiu violent a făcut prăpăd, azi-noapte, în comuna Asău, o gospodărie întreagă fiind distrusă de flăcările puternice.
Ema Tereș, purtător de cuvânt ISU Bacău: „În cursul acestei nopți, 27 decembrie a.c., pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Asău, sat Apa Asău, în urma unui apel care anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unei case de locuit și a anexelor din proximitate.
Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat cinci autospeciale de stingere.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la nivelul construcțiilor, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, acesta propagându-se cu repeziciune din cauza condițiilor meteorologice (vânt puternic).
Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este cenușa/jarul și scânteile provenite de la sistemele de încălzire”. (foto: imagine ilustrativă)













