Georgiana Onea, o tânără fotbalistă care a jucat la FC Oneşti, s-a stins din viață la doar 21 de ani, duminică seara. În urmă cu doi ani şi jumătate a fost operată la Roma de un cancer osos, scrie digisport.ro.

Georgiana s-a luptat aproape patru ani pentru viaţa sa. A fost foarte curajoasă întotdeauna, iar acest lucru este evident şi din postarile pe care le-a făcut pe Facebook.

Georgiana Onea a aflat că are cancer osos după o accidentare banala, la gleznă

Georgiana Onea a învăţat în Adjud, la Colegiului Tehnic „Gheorghe Balș”. I-a plăcut foarte mult fotbalul şi de aceea a evoluat la formația feminină FC Onești. De altfel, o accidentare la fotbal a dus la descoperirea teribilei maladii.

Pe 7 mai 2017, în timpul meciului dintre FC Onești și Venus Maramureș, Georgiana a fost lovită în gleznă. A sperat, ca orice sportiv, că este vorba doar despre o accidentare banală. Din păcate, lucrurile s-au dovedit grave, foarte grave. Georgiana a făcut ulterior mai multe investigaţii, iar diagnosticul a căzut ca o secure: Sarcomul Ewang. Adică un cancer osos.

Familia nu avea toată suma necesară unei operaţii în Italia, dar mulţi s-au implicat în adunarea fondurilor necesare pentru ca intervenţia să fie efectuată la Roma, la clinica Regina Elena.

Operaţia a fost realizată în iulie 2018, după ce înainte a fost internată o perioadă lungă la Spitalul Municipal din Bucureşti, la „Oncologie”. Italienii i-au spus că totul a ieşit bine şi ei sunt mulţumiţi de rezultat, aşa că Georgiana spera să-şi reia viaţa normală de dinainte.

Pe 6 ianuarie 2021, Georgiana le mulţumea celor care au fost alături de ea, printr-o nouă postare pe Facebook

„Bună dragii mei, vreau sa le mulțumesc din suflet tuturor celor ce și-au făcut timp și care v-ați gândit la mine prin a-mi ura” La mulți ani! „si multe alte gânduri minunate. Mulțumesc lui Dumnezeu din suflet ca existați în viata mea și ca îmi faceți mereu zilele mai frumoase și de multe ori mult mai ușoare! În mintea mea sunt multe alte cuvinte ce mi-aș dori sa vi le transmit, dar ma voi opri aici din motiv de-a nu va plictisi! ❤Sunteți atât de minunați oameni buni. Văzându-va gândurile minnuate transmise în privat, îmi dau seama cât de mult însemn pentru voi, și pentru asta mi-ați transmis emoții greu de stăpânit! 😢🤗❤️Dumnezeu sa va dea sănătate si fericire! ❤ ❤Ceea ce-mi doriți voi mie, asemenea va doresc și eu vouă! 🤗❤️🙏🏻Va doresc un An Nou Fericit alături de cei dragi vouă! 🤗❤️Dumnezeu sa va binecuvânteze 🤗 Sunt fericita ca va am alături de mine cu gândul și sufletul. 🤗❤️🙏🏻.”

11 zile mai târziu se stingea din viaţă!