Situația din decembrie anul trecut, când un oraș întreg a rămas fără apă după ce conducerea Companiei Regională de Apă Bacău (CRAB) a ajuns la concluzia că aceasta este singura modalitate prin care mai pot fi recuperate datoriile imense acumulate de SC Apă Canal SA, care avea la rândul ei de recuperat debite uriașe de la oneșteni, n-ar trebui să mai apară și anul acesta.

După ce serviciul de apă și canalizare al orașului a trecut în administrarea SC Domeniul Public și Privat SA (DPP), specialiștii din cadrul acestei societăți și cei ai Primăriei Onești caută împreună soluții să poată interveni nu doar pe cale juridică împotriva eventualilor rău-platnici, ci și din punct de vedere tehnic.

Felul în care a fost construită rețeaua de apă și canalizare a orașului nu permite debranșarea individuală a rău-platnicilor, însă se pare că se va putea interveni oricum mult mai restrâns asupra datornicilor, astfel încât să nu se mai întâmple să sufere un oraș întreg din cauza acestora, ca până acum. O intervenție mult mai restrânsă înseamnă că vor fi lăsate fără apă doar blocurile care acumulează debite mari, iar acolo unde va exista posibilitatea, se va acționa și mai concret, urmând a fi sistată furnizarea apei doar pe o scară de bloc.

“Mi se pare corect așa! Nu era normal să rămână fără apă și oamenii care sunt cu plata la zi. Păi atunci de ce să te mai preocupi să-ți achiți facturile la zi, dacă oricum ești luat la grămadă cu rău-platnicii? De mult trebuia luată o astfel de măsură, mă bucur că noua administrație publică a orașului s-a gândit la treaba asta. Cu cei de la E-On sau de la RCS&RDS nu e de joacă, imediat îți taie curentul sau cablul dacă nu plătești factura! Iar dacă vrei din nou apă, să fii pus să plătești și o taxă de rebranșare, ca să le taie cheful ălora rău-platnici să mai acumuleze datorii”, a comentat un bărbat care s-a grăbit să-și achite impozitul pe casă încă din primele zile ale lui ianuarie.

Pentru a le ușura munca administratorilor și președinților de asociații, DPP va amenaja încă o casierie în care aceștia vor putea depune banii încasați de la populație. Astfel, pe lângă caseria de la sediul DPP, va mai fi amenajată una la intrarea în Primărie. În cazul în care vor apărea din nou rău-platnici, aceștia vor fi acționați imediat în instanță, pentru a nu se mai ajunge la nivelul debitelor din trecut.