Nouă centre comerciale sau malluri de peste 10.000 mp urmează a fi deschise în următorul an pe piaţa locală, luând în calcul şi două extinderi puternice, informează zf.ro. „În următoarele 12 luni urmează a fi fina­li­zate peste 300.000 mp de spaţii comerciale din care 56% reprezintă centre comer­cia­le, iar 44% parcuri de retail şi 16% din tota­lul estimat pentru următorul an este repre­zen­tat de extinderi“, a spus Cristina Toroş, Senior Consultant, Retail Agency, în cadrul CBRE.

Potrivit sursei citate, patru noi mall-uri sunt aşteptate până la finalul acestui an în Sibiu, Craio­va şi Zalău, dar şi în Balo­teşti, în timp ce celelalte cinci noi investiţii vor fi gata în prima parte a anului viitor, potrivit datelor CBRE. Printre cele mai aşteptate din acest an se numără proiectul Prime Kapital din Baloteşti, primul de acest gen în zona rezidenţială din nordul Capitalei, în timp ce la Sibiu cei de la NEPI-Rockcastle vor deschide primul proiect de acest tip.

Spre deosebire de piaţa mallurilor de până acum unde centrele se concentrau pe spaţiile de retail, pe magazine, viitoarele centre vor miza tot mai mult pe petrecerea timpului liber, pentru a atrage şi „reţine“ cât mai mult clienţii în mall.

În privința mall-ului de la Onești, UNU pe Trotuș vă va prezenta în perioada următoare ultimele detalii ale afacerii.