Acasă Actualitate NOI EXPROPRIERI pentru Autostrada Focșani – Bacău! Peste 1.200 de imobile, plătite...

NOI EXPROPRIERI pentru Autostrada Focșani – Bacău! Peste 1.200 de imobile, plătite de guvern pentru a face loc A7

 

Guvernul a aprobat noi exproprieri pentru realizarea autostrăzii Focșani – Bacău. Hotărârea face referire la exproprierea a 1.227 de imobile cu o suprafață de 4,1 milioane de metri pătrați aferentă gropilor de împrumut care trebuie realizate pe traseul autostrăzii. Valoarea totală a terenurilor expropriate a fost evaluată la 12,1 milioane de lei.

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Transporturilor, o hotărâre care vizează declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, precum şi a imobilelor aflate în proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, care sunt situate pe coridorul de expropriere al Autostrăzii Focşani-Bacău.

”Dispoziţiile actului normativ stabilesc inclusiv lista imobilelor care vor fi expropriate, aflate pe raza localităţilor Boloteşti, Garoafa, Moviliţa, Mărăşeşti, Panciu, Ţifeşti, Vânători, Pufeşti, Adjud, Păuneşti, Rugineşti din judeţul Vrancea, şi Orbeni, Parava, Sascut, Valea Seacă, Cleja, Faraoani, Nicolae Bălcescu şi Răcăciuni, din judeţul Bacău. Totodată au fost stabilite şi sumele individuale aferente despăgubirilor, cuantumul total al acestora fiind în valoare de peste 12 milioane lei, pentru 1.227 de imobile cu o suprafaţă totală de 4.102.679 mp”, arată sursa citată.

Suma se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2023, nr. 368/2022, la capitolul 84.01 ”Transporturi”, subcapitolul 03 Transport rutier, titlul 61 “Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR”, articolul 61.06 „Transferuri din bugetul de stat către întreprinderi publice şi institute naţionale de cercetare-dezvoltare pentru susţinerea proiectelor aferente PNRR”. (foto: imagine ilustrativă)