Procurorul care instrumentează dosarul ce vizează intervenția polițiștilor în cazul dublei crime de la Onești a dispus reaudierea mai multor șefi din Poliție în legătură cu modul în care au gestionat situația, notează adevarul.ro.
„Dispun admiterea cererii formulate de către Societatea Civilă Profesională de Avocați ”Cuculis & Asociații”, cu privirea la reaudierea suspecților Alexandru Scurtu, Cristinel Andrieș, Adrian Claudiu Tuluc și Radu Andronic ca întemeiată”, a stabilit procurorul Marius Iacob.
Este vorba despre Alexandru Scurtu – şeful SIAS, comisarul-şef Cristinel Andrieş – şeful Poliţiei Oneşti la data faptelor, comisarul-şef Adrian Tuluc – adjunctul la comanda IPJ Bacău, cel care s-a aflat la comanda operațiunii „Onești”, şi comisarul-şef Radu Andronic – şeful SAS Bacău la data la care a avut loc tragedia.
Printre factorii care au dus la eșecul operațiunii sunt modul de intervenție, maniera de documentare cu privire la autorul faptelor, angrenarea resurselor instituționale și coordonarea intervenției.
Parchetul a cerut 30 de ani de închisoare
În perioada următoare urmează să se pronunțe un prim verdict în dosarul crimelor de la Onești. În ziua de 25 august, avocații și reprezentantul Parchetului și-au susținut pledoariile finale la Tribunalul Bacău, la judecata în primă instanță, în procesul lui Gheorghe Moroșan, „Teroristul de la Onești”, omul care a sechestrat doi muncitori care lucrau în fostul său apartamentul, apoi i-a măcelărit cu lovituri de cuțit.
„Moroșan a dat declarații halucinante și acuză <<o înscenare din partea poliției>>, cum că polițiștii ar fi vinovați de moartea victimelor fiindcă i-ar fi <<confundat>> cu agresorii, iar la intrarea în apartament i-ar fi luat la bătaie. Pe scurt, nu recunoaște crimele”, a scris avocatul Adrian Călin Cuculis pe pagina sa de Facebook.
Au fost cerute daune materiale și morale de 12.000.000 de euro, iar Parchetul a fost de acord ca despăgubirile să fie admise în totalitate.
„Am solicitat ca Moroșan să fie condamnat la 30 de ani de închisoare. Parchetul a pus concluzii pentru condamnarea la 30 de ani pentru Moroșan și 13 ani pentru Aurelia Moroșan, soția acestuia. Pronunțarea urmează a fi dată peste 2 săptămâni”, mai spune avocatul Adrian Călin Cuculis. (foto: arhivă)














