Administrația Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o atenționare cod galben care vizează ploi torențiale, grindină și vijelii. Alerta meteo vizează toată țara, intră intră în vigoare astăzi, la ora 14.00, și expiră duminică noapte.

Conform avertizării meteorologilor ANM, de vineri, de la ora 14:00 până duminică, la ora 22.00, va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată în toată țara.

În intervalul menționat, în sudul țării și la munte va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică.

În Moldova, Transilvania, Maramureș și local în Crișana și Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin averse torenţiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal și de munte și în extremitatea de sud a țării, 40…60 l/mp. (foto: imagine ilustrativă)