UPDATE – 10.12: Alexandra Danculea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău: „În această dimineață, la ora 08.25, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a fost direcţionat în zona împădurită a localităţii Oituz, unde un bărbat a fost rănit de un urs.

Jandarmii s-au deplasat în scurt timp și l-au găsit pe bărbatul în vârstă de 69 de ani în zona de camping din localitate, acesta reușind să coboare singur din zona împădurită.

Bărbatul, care intrase în pădure pentru a culege ciuperci, a fost atacat din spate de o ursoaică, dar a avut noroc de faptul că, după câteva momente, aceasta s-a îndepărtat și a renunțat la intenţiile agresive.

Deoarece avea nevoie de îngrijiri de specialitate și era foarte speriat de cele întâmplate, bărbatul fost preluat de către un echipaj medical, sosit la locul apelului.

Echipajul de jandarmerie a rămas în zonă și a patrulat pentru monitorizarea situației şi pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent.

Jandarmii le recomandă cetăţenilor să apeleze numărul unic de urgenţă 112 când văd animale sălbatice în zona aşezărilor umane, deoarece acestea pot reprezenta un real pericol atât pentru oameni, cât și pentru animale.”

ŞTIREA INIŢIALĂ

Un bărbat a fost mușcat de un urs, se pare o femelă, într-o zonă împădurită de pe raza localității Poiana Sărată, comuna Oituz.

Bărbatul se afla în pădure în momentul în care a fost atacat de urs.

Nu se cunoaște în momentul de față care este starea de sănătate a victimei.

Atacul a fost semnalat la 112.

La fața locului se deplasează jandarmii, iar primarul comunei Oituz a fost la rândul său înștiințat de eveniment și va constitui o echipă de intervenție.

Acțiunea este în dinamică și vom reveni când vom avea informații noi despre incident.

Știre în curs de actualizare.