Tragedie în Onești! Copilul de 5 ani care a căzut, vineri după-amiază, de la etajul 9 al unui bloc de pe strada Aleea Parcului din localitate (ȘTIREA INIȚIALĂ AICI), a murit.
Copilul a fost găsit de medici care au intervenit la fața locului în stop cardio-respirator. Aceștia i-au aplicat copilului manevre de resuscitare, dar în ciuda eforturilor depuse de doctori, cel mic s-a stins.
„La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din Onești au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că un minor, de 5 ani ar fi căzut de la etajul 9 al unui imobil situat pe strada Aleea Parcului din localitate.
Din primele verificări se pare că minorul, în timp ce se afla în locuință cu mama sa, într-un moment de neatenție, ar fi căzut de la pervazul geamului de la bucătărie.
Cu toate că s-au aplicat manevrele de resuscitare, minorul a decedat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru. (foto: imagine ilustrativă)