Mobilizare de forțe în județul Bacău, unde mai multe echipaje de polițiști și jandarmi caută o tânără de 30 de ani, dispărută de acasă.
„La data de 18 decembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitei Soltănel Andreea, în vârstă de 30 de ani.
Tânăra a plecat voluntar de la domiciliul din orașul Dărmănești și nu a revenit până în prezent.
SEMNALMENTE: înălţime – aproximativ 1,65 m, greutate aproximativ 65 de kg, păr lung șaten, ochi căprui”, au transmis reprezentanții IPJ Bacău.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu această persoană, sunt rugaţi să contacteze Poliția Orașului Dărmănești, tel. 0234.356.521, Dispeceratul IPJ Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.











