UPDATE – 15.26: Conducerea spitalului din Onești a revenit cu precizarea că unitatea va avea calitatea de spital de rezervă pentru urgențele medico-chirurgicale, altele decât COVID-19, ce pot surveni la persoanele izolate sau aflate în carantină.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Toate cele peste 500 de paturi de care dispune în momentul de față Spitalul Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca” vor fi eliberate, pacienții urmând a fi externați (cazurile ușoare), sau transferați la spitalele din Bacău, Moinești și Comănești. Spitalele din Bacău și din Buhuși vor deveni centre-COVID-19. 

Spitalul din Onești va deveni spital-suport COVID-19, după cum ne-a declarat managerul interimar al unității, Gelu Nicolcea, urmând să preia toate urgențele medico-chirurgicale din județul Bacău în cazul pacienților aflați în izolare la domiciliu sau în carantină.

Managerul spitalului din Onești spune că printre viitorii pacienți ai unității medicale pe care o conduce se vor număra asimptomatici ce sunt izolați la domiciliu sau sunt în carantină, dar care pot fi infectați cu virusul COVID-19.

„Vor fi persoane aflate în izolare sau în carantină care vin cu alte afecțiuni, iar dacă starea de sănătatea li se va înrăutăți, aceștia vor fi duși la Bacău sau la Buhuși”, a mai precizat Nicolcea.

În acest sens, spitalul din Onești va fi dotat în regim de urgență cu echipamente medicale necesare, printre care 10 paturi ATI (Terapie Intensivă) și ventilatoare și materiale sanitare de protecție. E o întreagă listă.

“Spitalul din Onești va fi spital-suport în această luptă pentru combaterea COVID-19, centre COVID-19 urmând a fi spitalele din Bacău și din Buhuși”, a precizat Gelu Nicolcea.

Știre în curs de actualizare.