Avem al doilea băcăuan depistat pozitiv cu coronavirus, după copilul de un an și 9 luni din Moinești! Este vorba despre un tânăr de 38 de ani, care a venit din Franța, care prezenta simptome specifice. „Vă aducem la cunoştinţă, că în cursul zilei de 15.03.2020, un pacient în vârstă de 38 de ani, întors din Franţa în aceeași zi, care a prezentat simptome specifice, a fost transportat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” Bucureşti, iar la testarea în contextul suspiciunii COVID-19, conform metodologiei, rezultatul a fost pozitiv”, se arată într-un comunicat al DSP Bacău.

În acest moment, pacientul este în continuare internat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” Bucureşti.

Mentionăm la ora actuală, la nivelul judeţului Bacău, 730 persoane sunt monitorizate la domiciliu de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Bacău, iar numărul persoanelor aflate în carantină în spaţiile special amenajate: 99. (sursa: DSP Bacău)