Acasă Actualitate NEWS ALERT: S-A AMÂNAT redeschiderea Aeroportului “George Enescu” din Bacău!

NEWS ALERT: S-A AMÂNAT redeschiderea Aeroportului “George Enescu” din Bacău!

 

Redeschiderea Aeroportului Internațional “George Enescu” din Bacău, care era programată inițial pentru 5 octombrie, fiind apoi devansată pe data de 9 octombrie, a suferit o nouă amânare. Astfel, conform unei notificări primite în cursul zilei de ieri, aeroportul din Bacău va mai rămâne închis încă trei zile, până pe 12 octombrie.

Din acest motiv, operatorul Blue Air a fost nevoit să anuleze zborurile până la acea dată.

Clienţii afectaţi de aceste noi anulări vor avea opţiunea de a alege un zbor cu plecare din Bucureşti, dacă este disponibil în aceeaşi zi. Blue Air va putea organiza transport cu autocarul dacă vor exista pasageri care optează pentru această opţiune.

„În cazul în care pasagerii nu vor alege să călătorească de pe aeroportul din Bucureşti, vor avea la dispoziţie schimbarea gratuită a zborului la o dată ulterioară imediat ce se va redeschide Aeroportul din Bacău sau vor putea solicita rambursarea în portofelul electronic Blue Wallet, atasat contului de pasager de pe site-ul flyblueair.com”, se mai spune în comunicat.

Potrivit companiei, aceste două opţiuni sunt disponibile direct pe site în Secţiunea ‘Status Rezervare’, iar alegerea poate fi făcută direct pe site de către fiecare pasager. „În cazul in care niciuna dintre opţiunile enumerate nu este aleasă de pasager, acesta poate solicita rambursarea sumei aferente preţului plătit pe biletul de avion”, susţin reprezentanţii Blue Air.

Compania precizează că toate zborurile programate cu plecare începând din 12 octombrie de pe Aeroportul Internaţional din Bacău rămân disponibile pentru pasageri fără nicio modificare în programul acestora. (foto: imagine ilustrativă)