Operatorul serviciului public de apă și canalizare din Onești, RAJA SA, oferă noi informații cu privire la situația creată din cauza avariei la conducta de aducțiune care alimentează orașul cu apă, aparținând Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB).
In cursul nopții trecute, avaria produsă pe conducta de aducțiune apartinand CRAB a fost remediata. Din cauza consumului mare din amonte, apa intra in statia de tratare apa Cuciur cu debit minim, motiv pentru care RAJA SA este nevoita sa furnizeze apa cu program și astăzi, duminica, 25 iulie 2021, in intervalul orar 18.00-22.00.
Începând de mâine dimineața, 26 iulie 2021, in condițiile in care rezerva de apa va fi refăcută, va fi reluată furnizarea apei potabile in regim continuu.
Va mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat! – se precizează în comunicatul RAJA Onești.











