Comitetul Local pentru Situații de Urgență Onești s-a întrunit astăzi într-o nouă ședință, în cadrul căreia au fost dispuse noi măsuri de prevenire a răspândirii infecțiilor cu coronavirus, aceasta vizând în special persoanele în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor din municipiul Onești. 

Astfel a fost adoptată Hotărârea nr. 3/23.03.2020 conținând acțiunile clare pe care le vor pune în aplicare specialiștii din cadrul DGAS Onești, astfel încât să fie limitat cât mai mult riscul expunerii persoanelor vârstnice la infecțiile provocate de COVID-19.

Printre măsurile luate, s-a instituit un număr unic la care pot apela persoanele în vârstă de peste 65 de ani, în vederea solicitării sprijinului specializat de procurare a ALIMENTELOR DE BAZĂ sau de MEDICAMENTE.

NUMĂRUL DE TELEFON este 0755.615.910, care va fi disponibil zilnic, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00. (vezi facsimil)

 

(sursa foto: facebook.com/Primar Onești)