Luptătorul Benny Adegbuyi a fost implicat într-un grav accident rutier pe autostrada A2, sâmbătă dimineață. Sportivul are câțiva prieteni foarte buni în Bacău, fiind adesea văzut la Slănic Moldova, în compania acestora. 

Luptătorul și iubita sa se îndreptau catre Tuzla, județul Constanța, unde urma să aibă loc Cupa Ronin K1, ediția a 3-a, la care Benny Adegbuyi trebuia să participe.

Competiția de kick-boxing urma să aiba loc in Sala de Sport Tuzla, din incinta Școlii gimnaziale nr. 1, acolo unde se vor pune în joc șase centuri Ronin Warrior.

CE SPUNE SPORTIVUL. MAȘINA ÎN CARE SE AFLA ESTE DAUNĂ TOTALĂ

Astăzi, mergeam cu echipa de la Benny Fight Academy spre Constanța, acolo unde o parte dintre elevi participau la un interclub. Pe A2, la km 138, în timp ce circulam regulamentar pe banda 2, o mașină a apărut în ultima secundă de pe banda 1, iar eu, pentru a evita coliziunea frontală, am tras de volan și am acroșat parapetul, care ulterior ne-a aruncat pe cealaltă parte a drumului.

Mașina este daună totală, dar cel mai important este că toți care eram în mașină suntem bine, mulțumim lui Dumnezeu. Soția mea Elena are doar o mică problemă la mână și am preferat să facem investigații suplimentare. Am fost la un pas de tragedie, iar mesajul meu este să aveți grijă la volan pentru că neatenția, chiar și pentru o singură clipă, vă poate costa viața atât pe voi, cât și pe cei dragi”, spus Benny Adegbuyi, potrivit Sport.ro.

Soția sportivului, transportată la spital

„În această dimineață, pe Autostrada A2, la km 138, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Din primele verificări a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 38 de ani, din municipiul București, conducea un autoturism pe direcția Bucureşti către Constanța, ar fi acroșat un parapet median.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei femei în vârstă de 35 de ani, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, se arată în comunicatul emis de IPJ Ialomița. (foto: observatornews.ro)