UPDATE – 20.34: Incredibil, dar adevărat! Când au ajuns la locul indicat în urma apelului la 112, pompierii oneșteni au constatat că totul nu a fost decât o ALERTĂ FALSĂ. Posibil că persoana care a semnalat presupusul incendiu va fi amendată.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un incendiu a izbucnit, în această seară, în jurul orei 19.00, în vecinătatea municipiului Onești, în cătunul Conți, locuit de o comunitate de etnie romă. Cătunul Conţi aparţine de satul Răcăuţi, comuna Buciumi.
Din primele informații transmise de reprezentanții ISU Bacău, la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, și un echipaj SMURD, în total 11 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.
„Incendiu casă în comuna Buciumi, sat Răcăuţi. Se deplasează 2 ASAS, 1 SMURD / 11 subofiţeri de la DET Oneşti. A fost anunţat SVSU şi DELGAZ GRID”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Nu se cunoaște în momentul de față care sunt proporțiile incendiului și dacă există victime. (foto: arhivă)
Știre în curs de actualizare.