UPDATE – 19.03: Din fericire, intervenția pompierilor s-a dovedit a fi mult mai ușoară decât s-a crezut inițial. Incendiul a fost lichidat rapid și, potrivit forțelor care au intervenit la fața locului, au ars circa 3 mp din acoperiș. Cauza incendiului: efect termic, coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile.
ȘTIREA INIȚIALĂ
În această seară, în jurul orei 18.00, pompierii băcăuani au fost alertați, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, de producerea unui incendiu la o casă din satul Prăjești, comuna Prăjești.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Totodată, a fost anunțat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) și Delgaz Grid. (foto: imagine ilustrativă)
Știre în curs de actualizare.













