Cod galben hidrologic prelungit pentru râurile din bazinele hidrografice Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat și afluenții mici ai Siretului aval de Acumularea Călimănești, transmite ABA Siret.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează Avertizarea Hidrologică nr. 38 din 19.05.2021 după cum urmează:
COD GALBEN
În intervalul 20.05.2021 ora 12:00 – 22.05.2021 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice:
– Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea),
– Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea),
– Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Buzău şi Vrancea),
– Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval Acumularea Călimăneşti (judeţele Vrancea şi Galaţi).
Specialiştii ABA Siret monitorizează în permanenţă debitele şi nivelurile cursurilor de apă din spaţiul hidrografic Siret vizate de avertizarea hidrologică în vigoare.
Până în acest moment nu s-au înregistrat depășiri ale cotelor de apărare.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.
ABA Siret recomandă populației să nu circule prin zonele aflate sub atenționare și să nu desfășoare activități în ape sau în preajma apelor. (foto mare: imagine ilustrativă)












