Zeci de şoferi din Onești și din Comănești au luat cu asalt benzinăriile din oraşele lor, după ce s-a răspândit zvonul că de la miezul nopţii preţul carburanţilor va depăși pragul de 10 lei pe litru, adică cu peste 2 lei în plus față de cât costă în prezent.
Prețul carburanților este un alt motiv de îngrijorare pentru români, pe lângă multe altele. Așa se face că în Onești și în Comănești, de unde reporterii noștri vă pot prezenta imagini, benzinăriile au fost luate cu asalt de șoferi, cozile întinzându-se pe sute de metri.
Un exemplu: la stația Petrom din Onești, de pe strada Libertății, coada a ajuns, dacă vă vine să credeți, până la Hanul Marisano!
Speriaţi că vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunare pentru fiecare plin, mulţi au venit cu butoaie ori canistre, pentru a lua benzină şi „la pachet”.
Aceleași cozi uriașe au fost cu o zi în urmă în mari orașe din țară, bazate pe același zvon.

















