O autobasculantă ce transporta pietriș s-a răsturnat pe partea carosabilă, în această după-amiază, pe DN 11 Bacău – Onești, pe raza comunei Măgura.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari băcăuani, cu o autospecială cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD și una SAJ.
Șoferul autobasculantei a fost găsit prins între fiarele contorsionate ale cabinei mastodontului și a fost extrasă afară de echipajul de descarcerare.
“A fost extrasă o persoană din autobasculantă. Aceasta este conștientă, cu fractură de membru superior, fiind preluată de ambulanta SAJ. Se asigură măsuri PSI”, a declarat mr. Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Întreaga încărcătură a autobasculantei s-a răsturnat pe carosabil și în afara acestuia.