Un urs aflat în căutare de hrană a băgat spaima, în această seară, în jurul orei 21.30, în turiștii care se aflau pe o terasă din Slănic Moldova și în parcul central al stațiunii.

Odată cu lăsarea serii, animalul înfometat a coborât din pădure și s-a apropiat periculos de terasă, spre disperarea turiștilor aflați la mese la acea oră.

Un tânăr care era cu familia în parcul central și se îndrepta spre mașina parcată în apropiere mai avea puțin și dădea nas în nas cu ursul, dacă nu ar fi fost avertizat de prezența namilei de persoanele de pe terasă.

Imediat au fost alertate autoritățile, iar la fața locului au sosit pompierii și poliția, care cu ajutorul semnalelor acustice de pe autospecialele din dotare au reușit să sperie ursul. Animalul nu s-a îndepărtat însă foarte mult, iar oamenii legii l-au reperat cu ajutorul lanternelor la circa 20-30 de metri de terasă.

Misiunea pompierilor și polițiștilor este în curs de desfășurare la ora editării acestui articol.

Știre în curs de actualizare.