NEWS ALERT: (FOTO) TRAFIC BLOCAT în centrul Adjudului din cauza unei CISTERNE CU PROPAN. Pompierii, alertați!

0
3

Autoritățile sunt în alertă, miercuri seară, în jurul orei 20.00, pe DN2 – E85, la Adjud. Din primele date, s-au semnalat probleme tehnice la o cisternă care transportă propan, notează vrancea24.ro.

Autovehiculul are probleme la cutia de viteze și a fost oprită chiar în fața sediului Poliției Municipiului Adjud.

O persoană a alertat autoritățile, susținând că ar exista scurgeri de gaze. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și de pompieri.

Traficul rutier a fost blocat, iar perimetrul a fost izolat.

Autovehiculele circulă pe străzile laterale până la remedierea problemei și scoaterea cisternei din zonă. (foto: vrancea24.ro)

Știre în curs de actualizare