Patru persoane, între care doi minori, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, în această dimineață, pe bulevardul Unirii din Bacău.
Cele patru victime au fost preluate de ambulanțele SAJ și SMURD.
În accident au fost implicate două autoturisme, unul dintre ele ajungând ulterior într-un stâlp de electricitate, după cum se poate observa în fotografiile alăturate.
Pompierii băcăuani au asigurat măsurile PSI.
Nu se cunosc deocamdată împrejurările în care s-a produs accidentul.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări.
Vom reveni cu amănunte.