Lucian Cambei, nimeni altul decât fratele mai mic al multiplei campioane internaționale la haltere Valentina Mihaela Cambei, a cucerit titlul de campion european la cadeți, în cadrul Campionatelor Europene de Haltere pentru Juniori II U17 și U15, care se desfășoară în Republica Moldova, la Chișinău, în perioada 2-10 iulie.
După o evoluție magistrală, Lucian Cambei a reușit să se încununeze campion european al categoriei 49 kg.
„Încă o zi plină de emoții! Cambei Lucian, legitimat la CSM Onești, secția de haltere, este Campion European de Cadeți la categoria 49kg!!!! El a reușit să câștige două medalii de aur la aruncat și total, și o medalie de argint la smuls! Felicitări, Luci, pentru munca depusă și determinarea de care ai dat dovadă ! Felicitări și aprecieri antrenorilor lotului olimpic de cadeți Fătu Ovidiu și Chivu Adrian și Federație Române de Haltere, le mulțumim pe această cale pentru tot sprijinul și dăruirea care o au în pregătirea sportivilor noștri!”, a transmis prof. Cristina Maftei, de la CSM Onești.
Originar din comuna Dofteana, Lucian Cambei devine ușor-ușor o certitudine a halterelor românești, disciplină sportivă în care sora sa, Mihaela Valentina Cambei, deja strălucește. (foto: Facebook)














