Acasă Actualitate NEWS ALERT: (FOTO) INCENDIU puternic de vegetație lângă ONEȘTI, azi-noapte, și la...

NEWS ALERT: (FOTO) INCENDIU puternic de vegetație lângă ONEȘTI, azi-noapte, și la Dofteana. Zeci de hectare s-au făcut scrum

 

În ciuda numeroaselor semnale de alarmă trase de pompieri și de către autoritățile județene, incendiile de vegetație se succes, incendiile de vegetație continuă să facă ravagii și pun la grea încercare forțele de ordine. Numai azi-noapte, două incendii de vegetație puternice au stârnit panică în comunitățile din Gura Văii și din Dofteana.

În comuna din vecinătatea Oneștiului, cu primarul Silviu Tinei, s-a intervenit până dincolo de miezul nopții, dar chiar și așa 50 de hectare au fost pârjolite de flăcări. „Deocamdată, vârsta și echipa mea tânără îmi permit să ajung în orice situație și în cel mai scurt timp, în orice colț al comunei”, a avertizat Tinei asupra pericolului, dacă oamenii nu se vor învăța minte și nu vor renunța pe viitor la acest obicei păgubos care contravine legii.

„Incendiul a fost lichidat. 50 de hectare de terenuri au ars ca o torță, în această seară (n.r. – azi-noapte).

Neutralizarea unui incendiu de vegetație presupune localizare, stingere și supraveghere.

Dincolo de evenimentul nedorit, am descoperit o comună cu simț civic. Pe lângă angajații primăriei, am primit suportul consilierilor locali Afloare Ștefan Irimia, Andrei Andudy Leonid Radu Anton Vasaiu Marian Madalin Si Loredana Pantiru dar și suportul multor oameni de bine din toate satele. Mulțumesc mult Dobrea Dorin, Dobrea Marcel și baietii sai, Ștefan Mustea, Vlad Gresciug, Ion Dănuț, Cocarcea Marian, Gabriel jmk, și tuturor celor prezenți care s au luptat cu flăcările.

Iar tu, omule rău intenționat, care ai distrus necugetat atatea zeci de hectare, să înțelegi că fiecare foc pe care îl aprinzi cu scopul de a distruge, pe noi ne unește, ne face mai puternici, mai ambițioși, mai dornici să arătăm ca o comună dornică de normalitate.

Deocamdată, vârsta și echipa mea tânără imi permit să ajung in orice situație și în cel mai scurt timp, in orice colț al comunei.

Noapte bună tuturor! Vă asigur ca Gura Văii e pe mâini bune!”, a precizat primarul Tinei.

Şi în comuna Dofteana, forţele de ordine şi voluntari s-au luptat ore bune cu flăcările pentru a stinge un incendiu de vegetație care s-ar fi putut extinde și ar fi putut provoca daune însemnate – VEZI VIDEO AICI

„Chiar dacă în această perioadă conducerea Primăriei a insistat cu rugămintea de a nu se mai incendia vegetația uscată pentru a evita arderile necontrolate, unii oamenii sunt inconștienți! Suntem din nou puși în fața unei situații dificile. „Fața soarelui” arde! La fața locului s-au deplasat voluntari , atât din comuna noastră cât și din orașul învecinat – Dărmănești, membrii SVSU Dofteana, precum și echipaje de pompieri de la Detașamentul Onești și Garda de Intervenție Comănești”, a spus primarul comunei Dofteana, Ioan Bujor.