Acasă Actualitate NEWS ALERT: (FOTO) INCENDIU la un transformator electric din ONEȘTI. Fum gros...

NEWS ALERT: (FOTO) INCENDIU la un transformator electric din ONEȘTI. Fum gros în zona pieței agroalimentare

 

Un incendiu a fost semnalat, în această dimineață, la un transformator electric situat în spatele pieței agroalimentare din Onești, vizavi de clinica Antares. Localnicii au alertat autoritățile după ce au observat un fum dens care se degaja din zona instalației.

La fața locului au intervin la această oră pompierii militari oneșteni, care s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Totodată, a fost anunțat Delgaz Grid, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, lt. Ana Maria Cioaric.

Cauzele producerii incendiului sunt, deocamdată, necunoscute și urmează să fie stabilite de pompieri.