UPDATE – 08.37: Cum s-a petrecut TRAGEDIA de la Itești, soldată cu TREI MORȚI și o RĂNITĂ GRAV. Ce au stabilit polițiștii rutieri băcăuani în urma cercetărilor efectuate la fața locului – DETALII AICI
UPDATE – 07.45: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN2 Bacău-Roman (E 85), în zona localității Dumbrava, județul Bacău, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara carosabilului și a colizionat un copac.
În urma impactului, trei persoane au decedat (bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani), iar o a patra persoană (femeie, 23 de ani) a fost rănită grav și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Traficul se desfășoară dirijat, alternativ pe un sens, pentru intervenția forțelor MAI.
Se estimează reluarea normală a circulației în 30 de minute.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Tragedie fără margini. Trei bărbați au murit, în această dimineață, și o femeie a fost rănită în urma unui accident rutier groaznic, după ce s-au izbit violent cu mașina de un copac de pe marginea drumului.
Accidentul s-a petrecut în satul Dumbrava, comuna Itești – ȘTIREA INIȚIALĂ AICI
“În urma accidentului au rezultat 3 victime de sex masculin decedate și o victimă de sex feminin (23 de ani) conștientă cu multiple traumatisme preluată de SAJ și transportată la UPU Bacău”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.
Știre în curs de actualizare.











