Două accidente rutiere, în urma cărora au rezultat patru victime, au avut loc, la scurtă distanță unul de celălalt, în seara de duminică, 2 octombrie, pe raza comunei Bârsănești, județul Bacău. Între răniți se numără doi pompieri de la Detașamentul Onești și un cadru medical, care au fost loviți de o mașină în timp ce acordau primul ajutor victimei primului accident, o femeie de 65 de ani.

Pompierii au nimerit întâmplător la locul accidentelor, ei întorcându-se în acel moment de la un incendiu. Trei persoane, victima primului accident, un pompier și un cadru medical, au fost preluate de ambulanțe și au fost transportate la spitalul din Onești, pentru îngrijiri medicale.

„Pe raza comuna Bârsănești, o femeie de 65 de ani a fost surprinsă și accidentată de un autoturism. Pentru acordarea de îngrijiri medicale a oprit un echipaj din cadrul ISU Bacău ce se întorcea de la un incendiu, iar la un moment dat, doi lucrători ISU și o altă persoană ce acorda îngrijiri medicale, au fost accidentați de un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani. Victimele, femeia de 65 ani, un lucrător ISU și cealaltă persoană au fost preluate de ambulanță, fiind conștiente. Celălalt lucrător ISU a rămas la fața locului acuzând dureri ușoare la o mână”, ne-a declarat Măriuca Amariei, inspector IPJ Bacău. (foto: UNU pe Trotuș)