UPDATE – 14.24: Transportul agabaritic a traversat Oneștiul mult mai repede decat s-a estimat inițial. Doar în zona supermarketului Penny de pe strada Libertății au existat mici probleme, în sensul că unul dintre cablurile întinse pe deasupra străzii s-a rupt după ce s-a agățat de un element al structurii metalice gigantice.
STIREA INITIALA
Transportul agabaritic plecat din Brăila zilele trecute și care are ca destinație finală orașul Miercurea Ciuc, și-a reluat deplasarea în această dimineață, după ce pe timpul weekend-ului a staționat la intrarea în Onești dinspre Bacău.
Transportul agabaritic a intrat în Onești în urmă cu puțin timp (n.r. – în jurul orei 12.30), și se va deplasa pe strada Calea Mărășești până la intersecția cu pasarela dinspre Carom, după care își va continua traseul pe strada Redului, apoi pe Alexandru Ioan Cuza, pe strada Libertății și va părăsi orașul pe DN 11, pe Calea Brașovului.
Traficul pe acest tronson de drum se va desfășura cu dificultate timp de mai multe ore – polițiștii cred că ar putea fi nevoie chiar de o zi întreagă ca transportul agabaritic să iasă din Onești, fiind necesară îndepărtarea din calea sa a tuturor cablurilor situate la înălțime – fapt pentru care Biroul Rutier condus de cms. șef Laurențiu Crețu le recomandă șoferilor să folosească rutele alternative de deplasare.
Anunțul CNAIR
În perioada 14.11.2022 – 23.11.2022 se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul:
Brăila – DN21 – DN2B – DN22 – Râmnicelu – DN2 – Râmnicu Sărat – DN2 – Bacău – Varianta Ocolitoare Bacău – DN11 – Onești – DN11 – Chichiș – DN12 – Sfântu Gheorghe – DN12 – Miercurea Ciuc.
Vehiculele transportă structuri metalice.
Lățimea maximă a vehiculelor este de 6,50 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Menționăm că în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfășurare ale transporturilor sunt stabilite de poliția rutieră. Vehiculele vor fi însoțite de două autovehicule de însoțire autorizate și de echipaje ale poliției rutiere. Transporturile nu se vor desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.
Știre în curs de actualizare.

















