Accidentul din comuna Sănduleni este mult mai grav decât s-a crezut inițial. Un bărbat a suferit multiple traumatisme, după ce s-a răsturnat cu mașina într-o prăpastie, pe raza localității Bârzulești. Victima a fost preluată, inconștientă, de o ambulanță SAJ.

Din mașina implicată în accident nu a mai rămas decât un morman de fiare.

„În urma accidentului a rezultat o victimă cu multiple traumatisme, inconştientă, care a fost preluată de către ambulanţa SAJ. Echipajul ISU a asigurat măsuri PSI”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. (foto: ISU Bacău)