Acasă Actualitate UPDATE: (FOTO) ACCIDENT pe Varianta Ocolitoare a Bacăului. Un TIR, implicat în...

UPDATE: (FOTO) ACCIDENT pe Varianta Ocolitoare a Bacăului. Un TIR, implicat în evenimentul rutier

 

UPDATE – 13.22: Conform Ziarul de Bacău, care citează IPJ Bacău, în jurul orei 11.15, pe A7, un bărbat, de 43 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe direcția Roman-Adjud, pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță corespunzătoare față de un alt ansamblu de vehicule care se afla în fața sa, condus de bărbat, în vârstă de 40 de ani, a intrat în coliziune cu acesta proiectându-l într-o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 41 de ani ce era oprit în coloană pe același sens de mers.

În urma evenimentului rutier a rezultat doar avarierea vehiculelor implicate. Rezultat negativ în urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto. Vehiculele au fost scoase în afara părții carosabile, circulația se desfășoară în regim normal. Au fost luate măsuri de sancționarea contravențională a conducătorului ansamblului de vehicule, de 43 de ani.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un accident rutier a avut loc, joi, pe Varianta Ocolitoare a municipiului Bacău, informează Ziarul de Bacău.

În impact, a fost implicat un TIR.

Momentan, nu se cunoaște dacă în urma accidentului au rezultat victime.

Circulația este blocată. (foto: zdbc.ro)

Știre în curs de actualizare.