Două tiruri s-au ciocnit, în această după-amiază, în jurul orei 14.00, pe DN 2G, pe raza comunei Scorțeni, satul Grigoreni, la circa 20 de kilometri de municipiul Moinești.
“În urma impactului, a fost preluată o victimă conștientă cu traumatisme minore, de către ambulanța SAJ. Pompierii militari au asigurat măsurile PSI”, a declarat mr. Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Traficul rutier s-a desfășurat un timp pe o singură bandă.
Polițiștii rutieri moineșteni au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. (foto: DRDP Iași)